sunt atat de pustiu si trist precum mortul,da de fiecare data cand ma adancesc in amurg,ma simt mort...sau
nu ma simt,nicicum ,atat de inganat sunt de noapte,incat parca suntem frati semanam ca doua picaturi de intuneric...amandoi suntem pierduti in amurg...si asteptam venirea diminetii...sa ne pierdem de tot...pana la urmatorul amurg!soarele ne topeste aripile...si ne arde fetele...trantindu-ne pe pamantul rece al diminetii,
...pierduti in amurg,parca ratacim spre nicaieri impreuna cu noaptea...in asteptarea diminetii.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu